Despre acordajul pianelor
Acordajul pianului reprezintă actul de a face ajustări ale tensiunii corzilor până la realizarea unui echilibru sonor. Acordajul superior necesită o evaluare a interacțiunii dintre note, astfel, în practică sunt necesare tehnici ușor diferite de acordajul teoretic standard. Atunci când pianul dvs. produce sunete false, difuze ori lipsite de consistență, este timpul să apelați la serviciile noastre specializate. Cu multă răbdare și pricepere, dar și cu respect, noi vom avea grijă ca pianul dvs. să aibă parte de asistență specializată de calitate. Dincolo de aparatura performantă, sunetul pianului atinge perfecțiunea atunci când urechea și inima specialistului se împreunează cu instrumentul. Pianele noi (inclusiv cele reconstruite recent) ar trebui acordate și reglate de 3-4 ori în primul an. Ulterior, cele noi ar trebui reglate o dată sau de două ori pe an. Pianele care sunt utilizate de pianiști care au ajuns la o anumită performanță sau cele întrebuințate pentru înregistrări sau concerte, vor avea nevoie de acordaje frecvente în funcție de eveniment sau de dorința specialistului.
De ce se dezacordează pianele?
Umiditatea crescută și diferențele de temperatură sunt două dintre fenomenele care influențează negativ acordajul pianelor. Dintre cele două, umiditatea este factorul care acționează decisiv în modificarea tonurilor. Umiditatea normală pentru piane este de 40 – 60%, iar umiditatea ideală este de 45 – 50%. Având în vedere climatul temperat continental de tranziție specific Europei centrale, unde umiditatea este variabilă între 15 și 85 % (100% umiditate reprezentând ceața) este nevoie de o grijă sporită în aerisirea locațiilor în care sunt amplasate instrumentele.
Amplasați pianul/pianina departe de locurile unde temperaturile variază pe scară largă într-o o perioadă de 24 de ore: nu așezati pianul în fața ferestrelor sau în locurile unde sursa de lumină solară este directă, departe de șemineuri, de aer condiționat sau încălziri ventilate. Temperatura ideală pentru păstrarea în bune condiții a acordajului și a instrumentului este de 20 – 23 º C. Tratați-vă pianul ca o piesă de mobilier valoroasă: păstrându-l curat și nu suport pentru băuturi, vase de flori, plante sau alte obiecte. Dacă vărsați lichide pe suprafața lucioasă a pianului pot apărea umflături sau diferențe de culoare, care necesită reparații majore. Pianele noi sunt, în general, finisate în poliester sau lac satinat, care necesită decât îndepărtarea prafului cu o cârpă uscată și moale.
Lasă un răspuns
Doresc să intre în discuție?Simțiți-vă liber pentru a contribui!